Depresia nu e nouă. Sau depresia nouă e una mai veche îmbrăcată-n alte haine. Dar cînd o dezbraci ajungi tot la aia veche. Ce l-a pălit pe Ilie de nu s-a văzut.
Unii-i zic Demonul amiezii. Adică te ia aşa, ca după ce mănînci, de nu-ţi mai vine să faci nimic. Nici să mori. Şi atunci mai bine zaci. De faci bătături...
Am trecut şi eu prin diferite depresii. Una a fost mai creionată. Dar la un moment dat bine că mi-am pierdut creionul. Că cine ştie ce s-ar fi întîmplat... Poate-mi venea să fac ceva. Ia uite cum s-a petrecut cu ghilimele virtuale:
În lumea noastră există indivizi care comunică în diferite moduri. Sau ca să să fiu mai precis, unii așteaptă sau sunt obișnuiți ca Dumnezeu să le vorbească. Unii pretind că trebuie să le vorbească direct. Aud voci sau cineva le spune fă cutare sau cutare lucru. Alții se mulțumesc să citească Scriptura și să le pice fisa. E cam mult de citit, dar uneori fisa pică destul de repede. Dacă nu pică, asta e, mai citești încă o dată toată Scriptura și te ții scai de rutina zilnică ca să nu dai în depresie. Cum de nu îmi spune nimic? Cine știe? Așa se începe despăduchierea păcatelor. Alții merg la sigur la cineva care comunică direct cu Dumnezeu și îi întreabă dacă Domnul se îndură și îi spune ce bube are. Iar alții se iau după semne. Dacă se întîmplă cutare lucru mă duc misionar în India. Dacă nu se întîmplă, mă duc la... pescuit.
vezi restul pe https://wordpress.com/posts/pasareaphoenixremixed.wordpress.com?s=cum+am+sc%C4%83pat+de+depresie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu