Metaforă și… contra-metaforă

 

Cu toate că nu admitem, suntem captivii metaforelor de tot felul. Doar unii dintre noi ni le alegem: slava lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu (poporul ales), împărăția lui Dumnezeu sau împărăția cerurilor, fiul Omului sau Fiul lui Dumnezeu. Cam tot ce ținea de Dumnezeu se regăsea-n metaforă. Dar ce este metafora? Ea este, conform uneia dintre definițiile din DEX, figură de stil rezultată dintr-o comparație subînțeleasă prin substituirea cuvântului obiect de comparație cu cuvântul-imagine.

Deci împărăția lui Dumnezeu este ca o bucată de teren agricol în care se află ascuns un diamant știut doar de cineva și așa îi crește valoarea. Fiul Omului este cineva care suferă, simte pulsul poporului ales, dar are o legătură directă cu Dumnezeul care și-a ales poporul, fiul și desfășurarea istoriei pe lîngă invenția creației.

Și aș rămîne doar la acest nivel cu cîteva întrebări referitor la niște teme adiacente. De exemplu moartea și învierea lui Isus Hristos. Asta vis-a-vis de lume și Biserică. Dacă este posibil ca o metaforă să se materializeze într-o operă de artă (sonoră, grafică, tridimensională, etc) este această operă o continuare a metaforei sau doar o materializare și deci o limitare? O imitare?

Indiferent cum se răspunde la întrebările de mai sus (pozitiv sau negativ) care este beneficiul meu personal cînd sunt expus materializării metaforei? Cu alte cuvinte, dacă ar fi să fac o paralelă, cu ce se diferențiază icoana clasică, bisericească, de un altfel de icoană, mai modernă sau mai integrată culturalîn prezent? De exemplu într-un spațiu clasic iconoclast ce sens are expunerea mea la un tip de muzică, pictură, sculptură, dramă, ce vrea să exemplifice întruparea Cuvîntului (cu toate sau unele dintre implicațiile sale)?

Privind pozitiv procesul expunerii aș spune că neuronii mei vor crea noi legături și voi fi cîștigat. Sufletul meu va rezona cu ideile, acustica, culorile și formele percepute ca o dezvoltare multidimensională a Cuvîntului întrupat. Aș trece dincolo de obișnuit. Aș rupe rutina. Aș călca pe un pămînt nou. M-ar stimula. Aș simți ceva. Aș înțelege mai bine și mai mult. M-aș regăsi și m-aș descoperi. Sau m-aș inventa. Dacă s-ar produce comuniunea. La nivel personal și/sau la nivel comunitar. Persoana, persoanele și Trinitatea via o cale. Ar fi poate apropierea de Metaforă.

Pe de altă parte (dincolo de lipsa de conectare – din vari morive) oare nu cumva tocmai aceste încercări de exprimare, de expunere a unei metafore conduc tocmai la limitarea ei?

Adică indiferent de cît de bun este artistul, imaginația (sau opera) sa nu se poate substitui cuvîntului.

Sau cine știe, icoanele tot folosesc la ceva? Rămînem cu întrebarea: metaforă sau contrametaforă?