Se spune că la casa de nebuni e bine să mergi… doar în vizită.
Când mergeam duminica la bunici, treceam pe lângă o clădire ce se numea „casă de rugăciune”. Cu alte cuvinte, o biserică. În fața clădirii era adunată multă lume, ceea ce contrasta cu pustietatea ulițelor. În închipuirea minții mele de copil, trăgeam concluzia că acolo se întâmpla ceva anormal. Ce știam eu…
Două cazuri mi-au ridicat semne de întrebare cu privire la relația dintre biserică și casa de nebuni. În primul, era vorba despre un tânăr care ajunsese în cabinetul unui doctor creștin, din propria-mi biserică. Doctorul a fost convins că trebuie să-i ofere formula mântuirii. Cu toate că individul era marcat de tulburări patologice. Dar, în accepțiunea comunității noastre, fiecare își făcuse bine treaba: unul rostise formula magică, celălalt o recunoscuse și o acceptase. Bolnavul se „normalizase” – sau, dacă preferați, se vindecase – așa că individul cu probleme devenise fratele nostru, și-l îndreptățise pe doctorul care se dovedise fratele lui. Doar că puși în fața acestei convertiri „blitz”, în stilul apostolului Filip, alți frați mai importanți au decis că noul venit nu semăna cu famenul etiopian.
În mod evident, biserica anilor 1980 nu era pregătită
continuarea pe https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2023/05/18/este-biserica-o-casa-de-nebuni/
