E bîntuit Internetul de replicarea aproape obsesivă a pocăinţei unei personalităţi. O fi bine, o fi rău? Că s-a pocăit e bine. Că se redă la infinit minus unu acest fapt, nu prea. De ce? Pocăiţii tradiţionali vor spune, Vai dar cum poţi să spui aşa ceva! Ăialalţi vor spune Las că nu-i bai! Şi iar: de ce? Să vă dau cîteva motive.
Unul personal. La scurt timp după ce m-am pocăit - ca să vorbesc pe limba tuturor - m-am întîlnit accidental pe stradă cu o fostă şi bună cunoştiinţă de care m-am despărţit în termeni nu prea cordiali. O fostă găl frend. Pe care am iubit-o. Şi în avîntul meu pocăiesc la întrebarea ce mai faci i-am răspuns cu decibelii de rigoare de pe partea cealaltă a drumului, la vreo opt ani de cînd nu ne văzuserăm: M-am pocăit!
continuare pe https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2023/04/21/pocainta-doar-pocainta/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu