Călăuzire (1)

 

PREFAȚĂ

„Stai,” i-a spus lui Arthur.

The boy obediently froze in his tracks. His reflexes were good – he had stopped

with one foot in the air, and he lowered it slowly and carefully. Redrick stopped

next to him. The track dipped noticeably here and disappeared completely in the

fog. And there was something in the fog. Something big and motionless. Harmless.

Redrick care fully sniffed the air. Yes. Harmless.

„Forward,” he said quietly. He waited for Arthur to take a step and he followed.

Out of the corner of his eye he could see Arthur’s face, his chiseled profile, the

clear skin of his cheek, and the determined set of his lips under the thin mustache.

They were up to their waists in fog, and then up to their necks. A few seconds

later the great hulk of the ore cars loomed ahead of them.

„That’s it,” Redrick said and took off his backpack. „Sit down right where you

are. Smoke break.”¹

Arkadi și Boris Strugațki au dat sens călăuzirii. Cel puţin pentru mine. În nuvela Picnic la marginea drumului ce a apărut la noi în 1983 într-un almanah Anticipația. Călăuzirea era importantă şi putea fi mortală. Importantă pentru că putea aduce foloase extraordinare, mortală pentru că puteai muri în procesul călăuzirii. Ceea ce era valabil atât pentru călăuză, cât şi pentru cel călăuzit. Era o aventură plină de riscuri şi suspans. De aceea aveai nevoie de o călăuză. Una extrem de bună şi sigură. Ca să ajungi la destinaţie. Ca să te întorci nevătămat acasă.

Eu n-am fost o călăuză. Dar am avut parte de călăuze. De aceea pentru mine călăuzirea a fost o aventură în care descopeream lumea dintr-o perspectivă nouă: acea de creştin. Navigam printre epave, mine, porturi sigure sau neprietenoase şi curenţi periculoşi. Pentru că asta era societatea românească în anii 80 ai secolului XX.

 

continuarea pe https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2023/04/08/in-cautarea-calauzirii-1/