Istoria Bisericii ne dă posibilitatea să vedem cum organizaţi în Biserică creştinii au dat sens fenomenului Isus Christos prin faptul că au definit şi redefinit cine sunt, cum trăiesc, ce autoritate/autorităţi acceptă să le conducă viaţa şi Biserica, ca să dea un sens plenar vieţii, dar şi morţii lor.
În contextul migraţiunii popoarelor (între secolul II şi X) liderii Bisericii au mobilizat rezistenţa, au organizat apărarea împotriva invadatorilor. Ca urmare a migraţiunii bisericile de limbă greacă din Răsărit au fost izolate de cele de limbă latină din Apus. În Apus s-au întemeiat câteva regate barbare ce au devenit destul de repede creştine. Extincţia Imperiului Roman în Apus ca putere în secolul V nu a dus şi la extincţia Romei ca centru al puterii eclesiale. Reapariţia Imperiului Roman în Apus în varianta sa francă prin încoronarea lui Carol cel Mare (Charlemagne) în 800 a marcat vestul Europei pentru următoarele secole, unde Biserica transformă toate domeniile vieţii din societate, încreştinând-o.
Societatea feudală era marcată de trei mari diviziuni: cavalerii/nobilii ce asigurau apărarea sau/şi expansiunea teritorială, clerul ce asigura protecţia divină şi ţăranii/meşteşugarii ce asigurau muncile manuale. Implicaţiile specifice acestei culturi a dus la apariţia unor regi sfinţi (Ludovic cel Sfânt), a unor ordine militare pseudo-creştine (Cavalerii Templieri, Ioaniţi, Ospitalieri, Teutoni) şi a unor episcopi şi papi războinici (Iulian II).
urmarea la https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2023/04/01/istoria-bisericii-pe-scurt-2/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu